duminică, 17 februarie 2013

TEORIA MACROUNIVERSULUI - A FI SAU A NU FI -


  
TEORIA MACROUNIVERSULUI
- A FI SAU A NU FI -
  
de Ion-Iustin Bilis

BACAU 2012





I. TEORIA MACROUNIVERSULUI


            Suntem pentru ca vedem, auzim, mirosim, gustam si pipaim. Facem noi toate acestea? Din punct de vedere al creierului nostru, da. El este cel care interpreteaza ceea ce primeste. Posibilitatile de perceptie a ceea ce ne inconjoara sunt limitate. Deci, creierul ia decizii pe baza unor informatii neconcludente. Putem spune ca el le potriveste, le da o forma care sa ne faca sa intelegem ce se intampla in jurul nostru. Dar, oare percepem totul? Avem senzori limitati, creierul ia hotarari pe baza unor franturi de informatii deci, putem trage concluzia ca adevarul despre lumea inconjuratoare este altul decat cel pe care il cunoastem.
            Universul pe care il cunoastem astazi este cel pe care ni-l imaginam pe baza senzorilor propriii si celor pe care i-am construit pana acum. Pe masura ce construim noi senzori, descoperim ca de fapt ceea ce cunoastem despre univers este ori prea putin ori incorect.
            Teoria Big Bangului nu poate decat sa se incadreze in ceea ce am prezentat anterior. Ea este in mare parte gresita deoarece nu raspunde la o multime de intrebari. Si totusi, se intrevede o teorie care da mai multe raspunsuri si se apropie mai mult de adevarul absolut despre univers. Este vorba despre Teoria macrouniversului.
            Teoria macrouniversului reprezinta un punct de vedere bazat la inceput pe intuitie si apoi sustinut de dovezi directe si indirecte.

            Stergem cu buretele tot ceea ce cunoastem acum despre univers. Pornim apoi la “constructia” noului univers pas cu pas.
            Punctul de plecare nu este Big Bangul. El nu mai exista. Dar ce exista? La inceput exista o retea, un caroiaj tridimensional, infinit. Acest caroiaj este compus din microparticule, atat de mici incat ele nu ne sunt cunoscute si accesibile astazi. Acestea alcatuiesc de fapt materia universului. Universul este plin de materie. Nu exista locuri goale in univers. Aceasta materie este fixa. Ea sta blocata in aceeasta structura infinita. Nicio microparticula ce alcatuieste caroiajul tridimensional care reprezinta universul nu se misca catusi de putin de la locul ei. De aici poate rezulta si o alta  denumire a teoriei si anume teoria universului fix.
            Dar totusi noi percepem ca totul este in continua miscare. Intradevar, ceva se misca. Ce? De ce? Microparticulele au o proprietate unica, de baza. Aceea de a avea doua stari: “O” si “1”. Astfel se creeaza o retea tridimensionala, infinita de microparticule, oarecum asemanatoare cu principiul de baza al functionarii unui hard disk de calculator.
            Dar ce modifica in microparticule trecerea de la “O” la “1” si invers? Miscarea o da energia. Inseamna ca in universul fix microparticulele sunt rigidizate in caroiaj si fiecare dintre ele  in parte trece, dupa anumite reguli, intre cele doua stari de baza, “O” si “1”. Modificarea starilor este generata de catre o energie pe care in prezent nu o cunoastem (percepem).
            Ceva interesant se intampla. Pe langa trecerea particulelor de la un stadiu la altul, in univers totul se misca. Cel putin asta percem noi. Cum? Simplu. Urmatorul exemplu prezinta o explicatie simpla a acestui fenomen. Presupunem ca  toate microparticulele din univers sunt in pozitia “O”. Apare o energie care modifica stadiul unei singure particule in pozitia “1”. Energia care a generat initial schimbarea stadiului primei microparticule trece la microparticula alaturata. Astfel prima microparticula revine la stadiul “O” si cea alaturata trece in stadiul “1”. Daca acest proces continua, se genereaza o miscare. Aceasta miscare poate continua la nesfarsit sau poate inceta. Ea se poate bifurca, uni etc. in functie de energia aceasta inca necunoscuta. Se pot realiza miscari simultane prin mai multe punctealaturate ale caroiajului tridimensional. Aceasta miscare simultana reprezinta miscarea unui “obiect”, asa cum il cunoastem noi astazi.
            Marind scara de observatie, constatam ca un ansamblu de microparticule formeaza particule vizibile pentru simturile noastre si inteligibile pentru creierul nostru. Creierul nostru vede astfel obiecte in miscare. Dar de fapt circula numai energia si componenta obiectelor, asa cum sunt percepute, este mereu alta. Materia universului (inclusiv fiintele vii), asa cum o cunoastem astazi,  este energie in miscare pe un caroiaj static, ce activeaza un numar finit de microparticole in fiecare fractiune de timp. Creierul uman percepe totul ca si cum materia se misca. De fapt creierul este la randul lui energie in miscare si este construit sa aiba aceasta perceptie.

            Plecand de la aceste considerente, teoria Big Bangului se poate incadra partial in Teoria macrouniversului. Punctul initial este reprezentat de existenta unei imense cantitati de energie care se afla in caroiaj intr-un singur punct (o singura zona). De aici ea se disipeaza brusc si relativ uniform in spatiu, creind in spectrul nostru de perceptie imaginea expansiunii universului.
            Universul pe care il percepem noi face parte dintr-un macrounivers. Macrouniversul nu este format din universuri paralele ci din mai multe universuri diferite care exista in acelasi timp intr-un spatiu comun. Spatiul comun este mult mai mare decat cel ocupat de universul nostru si universurile ce-l ocupa interactioneaza intre ele.
            In alta parte a macrouniversului, un alt loc de pe caroiajul tridimensional format de microparticule, poate avea loc un alt Big Bang. Universul nostru si acel univers sunt relativ apropiat dispuse in macrounivers. Cele doua universuri se afla intr-o continua si accelerata expansiune. In fiecare dintre ele materia se concentreaza in superclusterele din periferie. La un momentdat, superclusterele sunt atat de indepartate ca nu se mai pot vedea intre ele conform perceptiilor noastre actuale si au o viteza uriasa. In acel loc exista un prag peste care tot ce trece se supune la doua reguli de baza. Creste viteza de deplasare si gravitatia devine din ce in ce mai mare. Superclusterele au in centrul lor cate o gaura neagra, o zona care presupune o concentrare imensa de energie. Pe masura ce creste viteza, scade si dimensiunea supergalaxiei, totul concentrandu-se spre mijloc. Energia din fiecare univers creaza la randul ei o atractie spre celelalte universuri. Exista o forta gravitationala a fiecarui univers in parte. Superclusterele aflate la marginea universului scapa din ce in ce mai mult de gravitatia propriului univers, isi maresc propria gravitatie, incep sa fie atrase din ce in ce mai puternic de alte universuri si in consecinta isi maresc viteza (un comportament similar cu cel de la o explozie obisnuita de pe Terra). In acest timp sunt tipuri de superclusterele care se atrag si contopesc crescandu-si cantitatea de energie si viteza. Contopirea se face prin canibalizare galactica. O supergalaxie mai mare o absoarbe pe alta mai mica.
            La granita dintre cele doua universuri poate avea loc o ciocnire intre doua superclustere care fac parte din universuri diferite. Cele doua gauri negre, ce au acumulata  fiecare o cantitate inimaginabila de energie, mereu crescanda pe masura ce ce au inglobat energie, creeaza, prin ciocnirea la o viteza uriasa, un nou Big Bang.
            Macrouniversul este format dintr-o infinitate de universuri care se ciocnesc permanent, se unesc si se intretes.
            Universul nostru are varsta de cateva miliarde de ani. Asta presupune ca acum cateva miliarde de ani a avut loc o ciocnire intre doua superclustere din universuri diferite. Noi numim acum aceasta ciocnire Big Bang. Acum suntem intr-un stadiu intermediar. La un momentdat galaxia noastra, transformata prin unirea cu alte galaxii din universul nostru va depasi marginea cunoscuta a universului nostru, acel “perete negru” dupa care nu “vedem” azi nimic si va deveni un supercluster ce se deplaseaza cu o viteza din ce in ce mai mare. De fapt acel perete il reprezinta microparticulele care nu au energie in miscare. Zona acasta dintre prag (perete negru) si marginea universului este foarte mare. Ea este de miliarde de ori mai mare decat universul cunoscut astazi. Intre superclustere sunt distante uriase. Trecand de acel “perete”, la viteza uriasa, superclusterul nostru se poate intalni cu un supercluster din alt univers si poate sa produca un nou Big Bang.
            In aceasta miscare a universurilor in macrounivers un singur lucru ramane fix: caroiajul tridimensional format din microparticule. In rest asistam la un “dans al energiei”.

            Mai sunt o multime de intrebari care nu au inca un raspuns. Dupa demonstrarea veridicitatii tuturor aspectelor Teoriei macrouniversului si eventual al unor corectii obiective, va trebui sa incepem sa raspundem la intrebari de genul:
            Ce forma are macrouniversul?
            Ce dimensiune are macrouniversul?
            Ce varsta are macrouniversul?
           


II. SUFLETUL

            In traditia majoritatii religiilor de pe Terra, cand o persoana decedeaza se crede ca sufletul se ridica la cer. Asta se intampla azi si s-a intamplat si in trecut. Ceea ce se transmite din generatie in generatie in religiile si culturile de pe Terra nu poate fi decat adevar.
            Astazi, se afirma (nedemonstrat stiintific) ca la moartea unui om se produce o scadere in greutate a corpului acestuia cu 21 grame. Ceva lipseste din corpul uman imediat dupa deces.
            Multe persoane, cercetatori sau oameni simpli, afirma ca sufletul poate fi vizualizat in timpul vietii sau la moarte. Se mai afirma ca sufletul calatoreste catre diverse destinatii in spatiu.
            Coroborand aceste aspecte putem trage concluzia ca sufletul reprezinta ceva palpabil si ca paraseste corpul uman la moarte.
            Dar ce este sufletul? Sufletul este memoria cumulata si stocata in creier a tuturor perceptiilor, ideilor si gandurilor acumulate pe durata unei vieti. El contine absolul toata activitatea creierului unui om, concentrata si arhivata. Are forma unui pachet de energie si la deces paraseste corpul uman indreptandu-se spre un centru de colectare. Acel centru este gaura neagra din centrul fiecarei galaxii.
            La concepere, omul primeste prin ADN toate instructiunile de construire a corpului. Pe langa acestea, omul mai primeste ceva in plus. Acel ceva este constiinta de sine. Se spune despre constiintă că este "glasul lui Dumnezeu" în om. Inseamna ca in ADN-ul uman exista o secventa, nedescoperita inca, care controleaza constiinta de sine. Prin aceasta omul se deosebeste total de celelalte vietuitoare de pe Terra. Tocmai aceasta constiinta de sine face ca  la sfarsitul vietii omul sa acumuleze o cantitate enorma de informatii. Aceasta acumulare este si scopul pentru care aceasta secventa de ADN a fost creata. O forta de atractie speciala dispune ca acest pachet de informatii sa paraseasca corpul uman si sa se deplaseze cu o viteza uriasa prin univers. Aceste informatii sunt colectate in gaura neagra din centrul galaxiei noastre, gaura neagra pe care o putem numi “Unitatea centrala”.

  
III. UNITATEA CENTRALA

             “Unitatea centrala” este gaura neagra din centrul galaxiei care aspira si concentreaza cantitatile uriase de materie, energie si constiinta de sine din jur. In acelasi timp ea este suportul care arhiveaza toate constiintele de sine din galaxie intr-o gigantica constiinta de sine colectiva.
            Acumularea de constiinte de sine este un proces al vietii. Viata in galaxie este reprezentata de insasi galaxia. Galaxia este un organism viu. El este reprezentat de totalitatea formelor de viata din galaxie. Omul, de exemplu, este o farama din acest organism viu. Pe durata de viata a acestui organism-galaxie, in gaura neagra din centru se acumuleaza constiinta de sine. De fapt se acumuleaza informatii despre propriul organism-galaxie care pot fi numite ADN al galaxiei. Un organism-galaxie are in memoria sa instructiunile si mijloacele pentru acumularea unei cantitati cat mai mari si cat mai diversificata de constiinta de sine. Este nevoie de aceasta in momentul in care galaxia evolueaza intr-un supercluster si la marginea universului nostru se ciocneste cu un alt supercluster din alt univers. In urma noului Big Bang, in universul nou creat se difuzeaza pe langa energie si constiinta de sine. Acest lucru este posibil deoarece constiinta de sine este singura forma de materie sau energie, diferita de microparticule, care poate “supravietui” unui Big Bang. Constiinta de sine colectata este astfel conceputa incat sa poata trece cu bine printr-un astfel de eveniment major. Aceasta este “ADN-ul” vietii sub forma de organisme-galaxii. El asigura transmiterea vietii in timp. Cele doua superclustere isi transmit “genele” mai departe. Viata supravietuieste unui Big Bang. La o scara minuscula, ADN-ul vietuitoarelor (inclusiv al omul) este construit pe baza informatiilor primite de la constiinta de sine din vechile organisme-galaxie ce s-au ciocnit. Viata, in complexitatea, ei este rezultatul unei evolutii  lungi in timp, in mai multe universuri succesive.

  
IV.        SUNTEM O “PLANTATIE” A EXTRATERESTRILOR AVANSATI

            Urmarind istoria Terrei constatam ca omul si-a pus amprenta pe un interval minuscul de timp in comparatie cu alte vietuitoare. Evolutia sa, cu exceptia ultimelor cateva mii de ani, a avut un trend ascendent dar ponderat. Constatam doua salturi uriase in formarea omului. Primul este cel in care s-a format corpul si cel de-al doilea cand s-a dezvoltat inteligenta. Cele doua salturi sunt artificiale. Nu se puteau realiza natural, conform legilor fizicii si biologiei, intr-un timp asa de scurt. In evolutia omului au intervenit alte vietuitoare: extraterestrii.
            Scopul extraterestrilor in toate actiunile lor este cel al supravietuirii speciei. Ei sunt cu mult mai evoluati deacat noi. Au inteles ca transmiterea vietii in timp de la un univers la altul se face mai bine daca in gaura neagra a galaxiei se acumuleaza mai multa constiinta de sine. Vazand ca lucrurile evolueaza lent pe Terra au intervenit in doua etape si au creat omul. Prima etapa a fost cand au format corpul uman si asteptau o evolutie in timp. Dar ceva s-a petrecut si au luat decizia de a urgenta totul. Acum 10.000-12.000 au intervenit in ADN-ul uman si au grabit dezvoltarea creierului. De atunci ei supravegheaza  dezvolatarea umanitatii dar nu vor sa se cunoasca explicit aceasta. Intervin ori de cate ori este nevoie pentru a corecta abaterile de la traseul propus.
            Suntem o “plantatie” a extraterestrilor avansati din galaxia noastra. Scopul lor este de a produce cat mai multa constiinta de sine. In paralel isi doresc ca omul insusi sa preia la un moment dat aceasta activitate si sa faca munca de deschidere de noi “plantatii” in galaxie. O “plantatie” trebuie sa exploateze la maxim o planeta sau un alt corp ceresc, sa-i consume integral resursele in perioada de timp optima si sa produca o cantitate cat mai mare de constiinta de sine. In timpul functionarii “plantatiei” vietuitoarele trebuie sa atinga un prag dupa care sa-si utilizeze cunostintele si determinarea pentru a coloniza alte corpuri ceresti si a-si deschide propriile “plantatii”.
            Sunt situatii in care se produc interferente intre galaxii. Extraterestrii evoluati se deplaseaza in alte galaxii pentru a-si difuza ADN-ul propriu in cat mai multe locuri in univers si asfel sa-si sporeasca sansele de transmitere a propriilor caracteristici generatiilor viitoare din alte universuri. Apar situatii de conflict in care “aparatorii plantatiilor” se lupta cu invadatorii. Civilizatiile mai putin evoluate, cum este si cea umana, au fost si sunt aparate de civilizatii de extraterestri evoluati.


V. CARE ESTE VIITORUL NOSTRU?

             La un momentdat, civilizatia umana va atinge un stadiu de dezvoltare ce-i va permite sa se extinda in univers. Extinderea in univers se va realiza dupa tipicul migratiilor umane de pe Terra. Omul va migra permanent in univers, va ocupa alte corpuri ceresti, le va popula si le va consuma resursele. Dupa aceasta va pleca mai departe. Unele corpuri ceresti vor fi distruse de accidente cosmice, dar omul le va putea prevedea si va pleca la timp spre alte locuri..
            Se vor popula aceste corpuri ceresti cu urmasii nostri si cu plante si animale din ecosistemul care il avantajeaza pe om. Se va interveni pe planetele deja populate dar mai tinere sau ramase in urma pentru dezvoltarea de fiinte cu constiinta de sine. Se vor apara de influenta extraterestrilor din alte galaxii. In alta faza a evolutiei se va merge in alte galaxii pentru transmiterea propriilor informatii genetice in cat mai multe locuri din univers. Se va coopera cu civilizatiile de extraterestri avansate.
            In toata aceasta perioada omul va evolua. Se va transforma intr-un superom, cu superinteligenta si supraputeri.
            Dupa disparitia superclusterului nostru prin ciocnirea cu un altul si formarea unui nou Big Bang viata o va lua de la capat. Informatiile privitoare la viata vor supravietui. Alte fiinte, cu caracteristici asemanatoare cu ale noastre se vor naste in noul univers. Viata va continua. Procesele de formare si transmitere a vietii o vor lua de la capat. Si asta se va repeta la nesfarsit. Viata se va perpetua din univers in univers. Probabil va veni un moment in care omul va putea “sa vada” dincolo de macrounivers.

MIŞCAREA VIRTUALĂ DACIA

După o perioadă de câţiva ani în care am activat în Partidul Romînia Mare şi în care am cunoscut toate dedesubturile politicii din România, am găsit într-un final o mişcare care mă reprezintă şi care, din punctul meu de vedere, poate salva ţara şi poporul nostru de la o distrugere continuă şi sistematică. Această mişcare este MIŞCAREA DACIA. Ea activează pe internet având o pagină Facebook: https://www.facebook.com/groups/141387601036/ sub titulatura Mişcarea Virtuală Dacia. Mă voi implica activ în demersurile acestei mişcări privind legalizarea şi apoi implementarea unei noi paradigme socio-economice.